vineri, 3 iunie 2016

Echipa Pro TV de la Supravieţuitorul, pregătită pentru plecarea spre Filipine

Echipa Pro TV de la Supravietuitorul pregatita pentru plecarea spre Filipine

Două dintre emisiunile de top ale Pro TV (Românii au talent şi Ferma Vedetelor) au ajuns la final, cu ultimele ediţii difuzate astăzi şi mâine. În aceste condiţii, cei mai buni oamenii din echipele tehnice care au lucrat la cele două emisiuni devin disponibili şi ar putea fi integraţi de săptămâna viitoare în echipa care va produce formatul Supravieţuitorul în Filipine.

Pe de altă parte, Dragoş Bucurenci a confirmat lipsa sa din România în perioada următoare. Într-un mesaj postat aici pe Facebook ieri, prezentatorul neoficial al show-ului Supravieţuitorul şi-a exprimat regretul că nu poate participa la evenimentul Skoda Challenge, programat pe 12 iunie.

Una dintre cele mai mari provocări în show-ul Survivor este cea tehnică şi de producţie deoarece vorbim de o echipă de câteva sute de oameni cu diverse specializări şi care vor trebui să lucreze împreună şi perfect sincronizat. Este vorba de zeci de operatori şi sunetişti, producători, regizori precum şi echipe de filmări aeriene, transport, securitate, catering pentru echipa de producţie, logistică şi recuzită, asistenţă medicală, etc.

Pe aceeaşi temă:

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu